miercuri, 27 octombrie 2010

Cine îl va înlocui pe Van der Sar? Sir Alex a pus ochii pe bunurile arabilor

Manchester United şi-a exprimat interesul pentru Shay Given, jucătorul formaţiei Manchester City, în contextul în care, de la vară, "diavolii roşii" vor rămane fără nici un portar.

Această mişcare vine după tentativa, de săptămâna trecută, a "cetăţenilor" de a-l aconta pe Wayne Rooney, oferind în schimbul lui o sumă de bani plus Given.

Irlandezul este dorit de Alex Ferguson pentru a umple golul rămas de iminenta retragere a lui Edwin van der Sar de la sfârşitul sezonului curent.

Nici Tomasz Kuszczak, actuala rezervă a olandezului de 39 de ani, nu va mai rămâne mult timp la gruparea de pe Old Trafford, Ferguson dorind să îl înlăture de la echipă.

Given, 34 de ani, a fost anunţat de conducerea "cetăţenilor" că este nevoie de el, dar doar ca rezervă a lui Joe Hart. Din acest motiv, oficialii au declarat că nu îi vor sta în cale dacă va dori să plece.

Deşi Manchester City a refuzat oferta venită din partea celor de la Tottenham Hotspurs pentru Micah Richards şi Craig Bellamy, gruparea antrenată de Roberto Mancini este, totuşi, dispusă să renunţe la Shay Given datorită salariului foarte mare pentru o rezervă, 100.000 de euro pe săptămână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu