sâmbătă, 30 octombrie 2010

"La Oţelul, mai frumos decât la Craiova"

Tehnicianul campioanei, Sorin Cîrţu (foto), spune că în 2004, atunci când antrena la Galaţi, s-a simţit mai bine decât la Craiova, formaţie cu care a luat un titlu.

Sorin Cîrţu a antrenat deja 10 echipe în Liga I şi înaintea partidei de azi de la Galaţi nu s-a sfiit să spună că în 2004 s-a simţit excelent la Galaţi. Asta deşi a cunoscut gloria ca jucător şi antrenor la Craiova. "Acel an în care am antrenat-o pe Oţelul a fost cel mai plăcut din cariera mea de 22 de ani de antrenorat. Am avut linişte, oameni extraordinari în jurul meu şi o zonă plină de fotbalişti talentaţi", a mărturisit Sorin Cîrţu. Tehnicianul a pregătit Oţelul în returul sezonului 2003-2004 şi în turul sezonului 2004-2005. Declaraţia este oarecum surprinzătoare ţinând cont că "Sorinaccio" a luat titlul cu Craiova în 1991, formaţie pe care a condus-o în Liga I în 198 de meciuri.

"Oţelul, un lider merituos"

Cîrţu a ţinut să mai spună că adversara de azi este pe merit pe locul 1. "Campionatul este o cursă de anduranţă, iar până acum Oţelul a făcut-o super. Are şase victorii consecutive, este pe locul 1 detaşat, acest lucru nu poate să fie întâmplător. Atuul lor este munca şi disciplina tactică", i-a gratulat antrenorul campioanei.

10 echipe a antrenat până acum Sorin Cîrţu în Liga I

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu