sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Schimbul ANULUI în Liga 1: M. Costea - la Steaua, Răduţ - în Bănie! VEZI cine deţine "cheia" acestei mutări!

Victor Piţurcă spunea deunăzi că Universitatea Craiova va vinde jucători şi la Steaua sau la Dinamo, înlăturând astfel embargoul impus de Adrian Mititelu din naţionalism local. Prima mutare de acest gen ar putea fi cea a lui Mihai Costea în Ghencea!

Mihai Costea, fratele mai mic al lui Florin Costea, l-a dezamăgit în ultimul timp pe managerul Craiovei, Victor Piţurcă. Nemulţumirile ultimului sunt legate atât de forma fotbalistului, cât mai ales de atitudinea acestuia la antrenamente sau meciuri. Prin urmare, Costea cel mic a devenit un produs vandabil. În urmă cu două săptămâni, Piţurcă a avut o discuţie cu Gigi Becali, patronul stelist declarându-se foarte interesat de aducerea lui Mihai Costea la Steaua.

Schimb cu Răduţ plus bani!

Urmează ca după încheierea turului de campionat să aibă loc negocierile efective pentru Costea. Deocamdată, pretenţiile lui Piţurcă la prima strigare i se par exagerate lui Gigi Becali. Antrenorul Universităţii doreşte un schimb de jucători care să-l includă pe Mihai Răduţ, dar cere în plus şi o sumă de bani care să se ridice la un milion de euro. Important este şi că însuşi Mihai Costea agreează ideea de a evolua în Ghencea, astfel că afacerea are mari şanse de a se realiza. Este posibil ca până la urmă Piţurcă să accepte un schimb în care să primească pentru Mihai Costea încă un jucător pe lângă Răduţ.

"Dacă facem o afacere bună, de ce să nu dăm jucători la Steaua sau la Dinamo? Orice afacere de genul acesta trebuie să fie în avantajul clubului", Victor Piţurcă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu