marți, 26 octombrie 2010

Primul campion olimpic din istoria Sloveniei revine în competiţii!

Campionul olimpic şi campionul mondial la aruncarea ciocanului, slovenul Primoz Kozmus, a decis să revină în competiţie, după o retragere de un an, informează AFP. Într-o declaraţie acordată presei, cel care şi-a justificat retragerea prin faptul că în disciplina sa există puţină consideraţie, intervenind şi o "lipsă de motivaţie", a afirmat luni: "Anul trecut, când m-am retras, aveam mai multe motive personale. Însă sunt un sportiv cu toată inima şi cred că încă pot aduce ceva sportului în general şi disciplinei mele în special. În acest domeniu nu mi-am spus încă ultimul cuvânt".

La JO de Beijing din 2008, Kozmus a fost primul sloven campion olimpic din istorie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu