vineri, 5 noiembrie 2010

Mancini: "Nu plec de la City decât dacă sunt dat afară"

După dezastrul din Polonia, unde Manchester City a pierdut cu scorul de 3-1 în faţa celor de la Lech Poznan, tehnicianul Roberto Mancini spune că nu are de gând să îşi dea demisia.

Echipa care a cheltuit în vară peste 130 de milioane de euro nu se regăseşte sub conducerea tehnicianului italian, având deja trei eşecuri consecutive în acest sezon.

Mancini a precizat că are o relaţie excelentă cu şeicii lui City şi spune că nu va pleca decât dacă va fi dat afară.

"Pentru mine, totul este clar. Voi rămâne la City până când şefii mă vor concedia. L-am întâlnit de trei sau patru ori pe şeicul Mansour, avem o relaţie foarte bună. De asemenea, mă întâlnesc frecvent cu preşedintele Khaldoon Al Mubarak. Vorbim de trei sau patru ori pe săptămână şi vine adesea la antrenamente. Nu meritam să pierdem acest meci. Totul a fost împotriva noastră, iar Poznan a fost foarte norocoasă", a spus Mancini pentru "The sun".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu